![]() |
![]() |
Prima - Noutăți - Pe 12 iulie 2025, Agenția de Dezvoltare Regională a municipiului Chișinău a organizat cea de-a treia sesiune de informare din cadrul proiectului „Școala Administratorului de Bloc”.
![]() ![]() Evenimentul a fost deschis de Igor Sandu, controlor de stat principal în cadrul Direcției Juridice a Centrului Național de Protecție a Datelor cu Caracter Personal. Acesta a vorbit despre importanța gestionării corecte și sigure a datelor cu caracter personal, cu accent pe bazele de date ale proprietarilor de unități locative și pe utilizarea sistemelor de supraveghere video. Subiectul a captat atenția participanților, care au contribuit activ cu întrebări și exemple relevante din activitatea lor de administratori de bloc. A urmat o discuție susținută de Anetta Dabija, consilieră municipală și activistă în domeniul urbanismului, alături de Dumitru Ivanov, consilier municipal în cadrul Primăriei Chișinău. Tema centrală: gestionarea eficientă a terenurilor adiacente blocurilor de locuință, în vederea creării unor spații publice sigure, accesibile și prietenoase pentru comunitate. La finalul sesiunii, Cristiana Telpiz-Burlac și Igor Copacinschi, reprezentanți ai Agenției Relații Funciare și Cadastru, au oferit răspunsuri la întrebările participanților privind delimitarea și administrarea terenurilor adiacente blocurilor de locuință. Implicarea activă a participanților pe tot parcursul sesiunii a confirmat utilitatea acestor întâlniri în sprijinirea activității administratorilor de bloc și în dezvoltarea unor comunități urbane mai bine organizate și informate. Vă încurajăm să urmăriți în continuare inițiativa „Școala Administratorului de Bloc” și să participați la următoarele sesiuni de informare. Pentru mai multe detalii, resurse utile și actualizări, accesați: |