Prima   -  Noutăți - Consultările publice pe Programul Național „Satul European” pentru anii 2024-2028

Consultările publice pe Programul Național „Satul European” pentru anii 2024-2028

07.03.2024   318 accesări  

La sesiunea de consultări, organizată la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, au participat partenerii de dezvoltare – reprezentanții Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova, Ambasada Franței, Solidarity Fund PL în Moldova, experți ai proiectului „Mă implic, faza II”, reprezentanții ai Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), dar și reprezentanți ai Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), ai Agențiilor de Dezvoltare a Regiunilor Nord, Centru, Sud, UTA Găgăuzia și municipiul Chișinău.

S-a discutat despre structura Programului, cu accent pe analiza situației și tendințele de dezvoltare, scopul și obiectivele programului, impactul scontat, costul estimat al intervențiilor și riscurile, dar și metodele de monitorizare și de evaluare.

Secretarul de stat în domeniul dezvoltare regională, Ana Mardare, a prezentat prioritățile Programului, subliniind importanța unei colaborări interinsitituționale: „Scopul nostru este să asigurăm, prin acest document de politici publice, o abordare integrată și o viziune mult mai amplă asupra Programului «Satul European», la nivel de cadru strategic și să accelerăm procesul de îmbunătățire a condițiilor de trai în localitățile din țară.”

Andrea Cuzyova, reprezentantă rezidentă adjunctă PNUD Moldova a afirmat: „Doresc să confirm încă o dată angajamentul PNUD Moldova de a sprijini autoritățile naționale ale Republicii Moldova în finalizarea, promovarea și implementarea programului, astfel încât acesta să devină un instrument eficient în promovarea dezvoltării și prosperității pentru toți locuitorii și toate comunitățile țării.”

Cele trei obiective specifice ale Programului sunt:

  • Creșterea accesului cetățenilor la infrastructura tehnico-edilitară locală;
  • Îmbunătățirea calității infrastructurii sociale locale;
  • Consolidarea capacității autorităților publice locale în implementarea proiectelor, accesarea și atragerea investițiilor.

Domeniile de intervenție cuprind modernizarea sistemelor centralizate de alimentare cu apă și canalizare, construcția/reconstrucția sistemelor publice de iluminat stradal, elaborarea documentației de urbanism, reabilitarea clădirilor publice, a edificiilor sportive și recreative, instalarea sistemelor de producere și furnizare a energiei folosind resursele regenerabile etc.

Ediția 2024 a Programului „Satul European” integrează măsuri de finanțare ce vin să sprijine realizarea obiectivelor programului de politici, dar și acțiuni conexe de capacitare pentru autoritățile publice locale.

Documentul de politici se află în proces de consultări publice, iar comentariile și recomandările pot fi plasate pe platforma Particip.gov.md: https://shorturl.at/xL078

Proiectul Programului Național „Satul European” pentru anii 2024-2028 a fost elaborat cu sprijinul PNUD Moldova și al Guvernului Franței.

 
Arrow Prev

      

Arrow Next